Prin cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta S.C. WEB CONSULT - S.R.L. in contradictoriu cu Guvernul Romaniei, s-a solicitat anularea:
• prevederilor cuprinse in art. 3 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 977 din 22 august 2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, avand urmatorul cuprins:
"Persoanele juridice cu sediul in Romania, care se incadreaza in categoria microintreprinderilor potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 24/2001 privind impunerea microintreprinderilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 111/2003, cu modificarile ulterioare, au obligatia sa plateasca pentru sediul social o taxa lunara pentru serviciul public de radiodifuziune",
• prevederilor cuprinse in art. 3 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 978 din 22 august 2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune, avand urmatorul cuprins:
Persoanele juridice cu sediul in Romania, care se inregistreaza in categoria microintreprinderilor, potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 24/2001 privind impunerea microintreprinderilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 111/2003, cu modificarile ulterioare, au obligatia sa plateasca pentru sediul social o taxa lunara pentru serviciul public de televiziune".
In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca din textul normativ a carui nelegalitate a invocat-o rezulta ca toate microintreprinderile cu sediul in Romania au obligatia de a plati pentru sediul social o taxa lunara pentru serviciul public de radiodifuziune si televiziune, indiferent daca sunt sau nu beneficiare ale unor astfel de servicii.
Aceasta inseamna ca au obligatia de a achita aceasta taxa si societatile comerciale care nu au la sediu aparate de televiziune sau de radio, nici alte echipamente tehnice care sa permita accesarea serviciilor de radio sau televiziune. Mai mult, au aceasta obligatie si societatile comerciale care nu desfasoara activitate, ceea ce este nu numai ilegal, ci si imoral, constituindu-se ca un impozit mascat, in favoarea unui for care nu are niciun fel de atributie de serviciu social.
Instanta de contencios a considerat ca prevederile atacate sunt neconforme cu prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea si functionarea Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu prevederile art. 2 pct. 40 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice.
Totodata, instanta a retinut ca Hotararile Guvernului dau expresie unei competente originare a Guvernului, strict limitate si decurgand din insasi natura functiei pe care acesta o indeplineste. Legile fiind adoptate de catre Parlament, Guvernului, ca organ suprem executiv, ii revine numai organizarea executarii legilor, scop in care emite hotarari tocmai pentru a face o lege cat mai clara si a o aplica cat mai corect. O hotarare a Guvernului nu poate deci decat sa precizeze si sa asigure corecta aplicare a legilor. Ea nu are calitatea de a crea drept.
In activitatea de documentare pentru fundamentarea proiectelor celor doua hotarari, Guvernul trebuia sa precizeze si sa asigure o corecta aplicare a prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994.
Solutia legislativa preconizata prin aceasta reglementare trebuie sa aiba in vedere reglementarile in materie cuprinse in tratatele internationale la care Romania era parte.
Instituirea unei norme derogatorii se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel putin egal cu cel al reglementarii de baza.
Prevederile cuprinse in art. 3 alin. (1) din hotararile Guvernului nr. 977/2003 si nr. 978/2003 instituie derogari de la dispozitiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, negand dreptul persoanelor juridice de a beneficia de scutiri independent de conditia detinerii de receptoare radio si TV.
In interpretarea data de Guvern se denatureaza insusi sensul notiunii de taxa, asa cum e ea definita in Legea finantelor publice, ca fiind suma platita de o persoana fizica/juridica pentru serviciile prestate acesteia de catre un serviciu public etc.
Nu poate fi primita interpretarea conform careia oficial legiuitorul ar fi prezumat calitatea de beneficiari ai serviciului de radio si implicit de televiziune a tuturor persoanelor juridice cu sediul in Romania, fara a conditiona aceasta de posesia receptoarelor.
Din aceasta perspectiva, cele doua hotarari ale Guvernului nu au aplicat in art. 3 alin. (1) in mod corect dispozitiile art. 40 din Legea nr. 41/1994.
Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept, in lumina dispozitiilor art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanta de contencios-administrativ a admis actiunea si s dispus anularea prevederilor cuprinse in art. 3 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 977/2003, precum si in art. 3 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 978/2003.
• prevederilor cuprinse in art. 3 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 977 din 22 august 2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, avand urmatorul cuprins:
"Persoanele juridice cu sediul in Romania, care se incadreaza in categoria microintreprinderilor potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 24/2001 privind impunerea microintreprinderilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 111/2003, cu modificarile ulterioare, au obligatia sa plateasca pentru sediul social o taxa lunara pentru serviciul public de radiodifuziune",
• prevederilor cuprinse in art. 3 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 978 din 22 august 2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune, avand urmatorul cuprins:
Persoanele juridice cu sediul in Romania, care se inregistreaza in categoria microintreprinderilor, potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 24/2001 privind impunerea microintreprinderilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 111/2003, cu modificarile ulterioare, au obligatia sa plateasca pentru sediul social o taxa lunara pentru serviciul public de televiziune".
In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca din textul normativ a carui nelegalitate a invocat-o rezulta ca toate microintreprinderile cu sediul in Romania au obligatia de a plati pentru sediul social o taxa lunara pentru serviciul public de radiodifuziune si televiziune, indiferent daca sunt sau nu beneficiare ale unor astfel de servicii.
Aceasta inseamna ca au obligatia de a achita aceasta taxa si societatile comerciale care nu au la sediu aparate de televiziune sau de radio, nici alte echipamente tehnice care sa permita accesarea serviciilor de radio sau televiziune. Mai mult, au aceasta obligatie si societatile comerciale care nu desfasoara activitate, ceea ce este nu numai ilegal, ci si imoral, constituindu-se ca un impozit mascat, in favoarea unui for care nu are niciun fel de atributie de serviciu social.
Instanta de contencios a considerat ca prevederile atacate sunt neconforme cu prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea si functionarea Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu prevederile art. 2 pct. 40 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice.
Totodata, instanta a retinut ca Hotararile Guvernului dau expresie unei competente originare a Guvernului, strict limitate si decurgand din insasi natura functiei pe care acesta o indeplineste. Legile fiind adoptate de catre Parlament, Guvernului, ca organ suprem executiv, ii revine numai organizarea executarii legilor, scop in care emite hotarari tocmai pentru a face o lege cat mai clara si a o aplica cat mai corect. O hotarare a Guvernului nu poate deci decat sa precizeze si sa asigure corecta aplicare a legilor. Ea nu are calitatea de a crea drept.
In activitatea de documentare pentru fundamentarea proiectelor celor doua hotarari, Guvernul trebuia sa precizeze si sa asigure o corecta aplicare a prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994.
Solutia legislativa preconizata prin aceasta reglementare trebuie sa aiba in vedere reglementarile in materie cuprinse in tratatele internationale la care Romania era parte.
Instituirea unei norme derogatorii se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel putin egal cu cel al reglementarii de baza.
Prevederile cuprinse in art. 3 alin. (1) din hotararile Guvernului nr. 977/2003 si nr. 978/2003 instituie derogari de la dispozitiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, negand dreptul persoanelor juridice de a beneficia de scutiri independent de conditia detinerii de receptoare radio si TV.
In interpretarea data de Guvern se denatureaza insusi sensul notiunii de taxa, asa cum e ea definita in Legea finantelor publice, ca fiind suma platita de o persoana fizica/juridica pentru serviciile prestate acesteia de catre un serviciu public etc.
Nu poate fi primita interpretarea conform careia oficial legiuitorul ar fi prezumat calitatea de beneficiari ai serviciului de radio si implicit de televiziune a tuturor persoanelor juridice cu sediul in Romania, fara a conditiona aceasta de posesia receptoarelor.
Din aceasta perspectiva, cele doua hotarari ale Guvernului nu au aplicat in art. 3 alin. (1) in mod corect dispozitiile art. 40 din Legea nr. 41/1994.
Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept, in lumina dispozitiilor art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanta de contencios-administrativ a admis actiunea si s dispus anularea prevederilor cuprinse in art. 3 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 977/2003, precum si in art. 3 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 978/2003.