Din anul 1973 reclamantul a locuit intr-un apartament inchiriat de la stat intr-o cladire nationalizata. La data de 13 ianuarie 1997, conform Legii nr. 112/1995 privind reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, reclamantul a cumparat apartamentul respectiv de la stat.
Prin decizia definitiva din data de 23 mai 1997 Tribunalul Municipiului Bucuresti a admis o actiune in revendicare introdusa de fostul proprietar impotriva statului pentru a reintra in posesia cladirii in care se afla si apartamentul reclamantului.
Pe baza acestei decizii, fostul proprietar a formulat mai multe actiuni in revendicare impotriva persoanelor care cumparasera apartamente in cladire in conditii similare, inclusiv reclamantul.
Prin decizia definitiva din data de 28 ianuarie 2003, Curtea de Apel Bucuresti a dispus ca si reclamantul din prezenta cauza sa ii predea fostului proprietar posesia asupra apartamentului. Instanta a statuat ca titlul de proprietate al fostului proprietar, astfel cum fusese confirmat prin decizia definitiva din 23 mai 1997, prevala asupra contractului de cumparare al reclamantului. De asemenea, instanta a considerat ca bona fides a reclamantului la incheierea contractului din data de 13 ianuarie 1997 era relevanta numai in cazul in care reclamantul formuleaza o actiune in despagubire impotriva statului.
Intre timp, aceeasi Curte de Apel Bucuresti a luat in considerare buna-credinta a cumparatorilor atunci cand a respins actiunile formulate de fostul proprietar impotriva altor persoane care cumparasera apartamente in aceeasi cladire.
Reclamantul s-a plans in baza art. 6 § 1, privit separat sau coroborat cu art. 14 din Conventie, de faptul ca procedura finalizata cu decizia ramasa definitiva din 28 ianuarie 2003 a fost incorecta, in special in masura in care aceeasi curte de apel a adoptat decizii contradictorii in cauze identice indreptate impotriva altor cumparatori de apartamente situate in aceeasi cladire
Curtea considera ca, desi Conventia nu impune statelor obligatia de a restitui proprietatile confiscate, si cu atat mai putin de a dispune de ele in conformitate cu prerogativele dreptului de proprietate, odata ce un stat a adoptat o solutie, aceasta trebuie implementata cu o claritate si o coerenta rezonabile pentru a evita, pe cat posibil, incertitudinea si ambiguitatea in randul persoanelor la care se refera masurile de implementare a acesteia.
Curtea retine ca, in contextul special al restituirii proprietatilor nationalizate in Romania, lipsa unei coerente legislative si jurisprudenta contradictorie in ceea ce priveste interpretarea anumitor aspecte ale legilor privind retrocedarea a creat un climat general de insecuritate juridica
In speta, aceasta lipsa de securitate l-a lipsit pe reclamant de un proces echitabil in fata Curtii de Apel.
Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din acest punct de vedere.
Prin decizia definitiva din data de 23 mai 1997 Tribunalul Municipiului Bucuresti a admis o actiune in revendicare introdusa de fostul proprietar impotriva statului pentru a reintra in posesia cladirii in care se afla si apartamentul reclamantului.
Pe baza acestei decizii, fostul proprietar a formulat mai multe actiuni in revendicare impotriva persoanelor care cumparasera apartamente in cladire in conditii similare, inclusiv reclamantul.
Prin decizia definitiva din data de 28 ianuarie 2003, Curtea de Apel Bucuresti a dispus ca si reclamantul din prezenta cauza sa ii predea fostului proprietar posesia asupra apartamentului. Instanta a statuat ca titlul de proprietate al fostului proprietar, astfel cum fusese confirmat prin decizia definitiva din 23 mai 1997, prevala asupra contractului de cumparare al reclamantului. De asemenea, instanta a considerat ca bona fides a reclamantului la incheierea contractului din data de 13 ianuarie 1997 era relevanta numai in cazul in care reclamantul formuleaza o actiune in despagubire impotriva statului.
Intre timp, aceeasi Curte de Apel Bucuresti a luat in considerare buna-credinta a cumparatorilor atunci cand a respins actiunile formulate de fostul proprietar impotriva altor persoane care cumparasera apartamente in aceeasi cladire.
Reclamantul s-a plans in baza art. 6 § 1, privit separat sau coroborat cu art. 14 din Conventie, de faptul ca procedura finalizata cu decizia ramasa definitiva din 28 ianuarie 2003 a fost incorecta, in special in masura in care aceeasi curte de apel a adoptat decizii contradictorii in cauze identice indreptate impotriva altor cumparatori de apartamente situate in aceeasi cladire
Curtea considera ca, desi Conventia nu impune statelor obligatia de a restitui proprietatile confiscate, si cu atat mai putin de a dispune de ele in conformitate cu prerogativele dreptului de proprietate, odata ce un stat a adoptat o solutie, aceasta trebuie implementata cu o claritate si o coerenta rezonabile pentru a evita, pe cat posibil, incertitudinea si ambiguitatea in randul persoanelor la care se refera masurile de implementare a acesteia.
Curtea retine ca, in contextul special al restituirii proprietatilor nationalizate in Romania, lipsa unei coerente legislative si jurisprudenta contradictorie in ceea ce priveste interpretarea anumitor aspecte ale legilor privind retrocedarea a creat un climat general de insecuritate juridica
In speta, aceasta lipsa de securitate l-a lipsit pe reclamant de un proces echitabil in fata Curtii de Apel.
Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din acest punct de vedere.