Reclamantul Florian Iordache a fost condamnat la 20 de ani de inchisoare de instantele romanesti pentru omucidere prin sentinta definitiva din 17 noiembrie 1999, data de Curtea de Apel Bucuresti. In acelasi timp pedeapsa principala a fost insotita, printre altele, de pedeapsa accesorie a interzicerii autoritatii parintesti in timpul detentiei.
In anul 2000, reclamantul a intentat o actiune impotriva fostei sale sotii in fata Judecatoriei Giurgiu pentru a obtine dreptul de a-si vizita fiul, pe care nu il mai vazuse de la incarcerarea sa din data de 9 septembrie 1998. In prima instanta a fost respinsa cererea, iar in apel i s-a invederat sa depuna taxa judiciara de timbru pentru prima instanta si apel. Reclamantul a solicitat mai multe termene in vederea obtinerii banilor, avand in vedere ca se afla in detentie si procurarea resurselor financiare era foarte dificila.
Intr-un final actiunea i-a fost anulata ca netimbrata. Reclamantul a intentat recurs care a fost si aceasta respins ca netimbrat prin decizia definitiva din 24 septembrie 2001 a Curtii de Apel Bucuresti.
Una din sesizarile reclamantului adresate Curtii s-a referit la incalcarea art. 6.1 ["Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) a cauzei sale, de catre o instanta (...), care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)."] din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia), statuand ca i-a fost incalcat acest drept, avand in vedere refuzul de a-i fi judecata cauza, actiunea fiind anulata ca netimbrata. Reclamantul invedereaza ca ar fi trebuit luata in considerare importanta cauzei (interesul suprem al copilului) si imposibilitatea sa de a procura bani, avand in vedere starea de detentie si lipsa oricaror resurse financiare. Acesta a afirmat ca instanta nici nu si-a respectat rolul activ, neprezentandu-i posibilitatea de a adresa o cerere pentru a fi scutit de plata taxei.
Curtea observa ca reclamantul nu avea nicio posibilitate de a-si procura aceasta suma prin mijloace proprii si ca se afla la mila familiei sale, care nu avea nicio obligatie legala de a-i oferi bani.
Curtea observa miza foarte importanta a actiunii introduse de reclamant, ce avea ca obiect dreptul de a-si vizita fiul, si reaminteste ca judecatorul sesizat cu o astfel de cerere are obligatia, conform jurisprudentei constante a Curtii, de a apara intotdeauna interesul superior al copilului.
Curtea considera ca, potrivit rolului activ al judecatorului, in cauza de fata, rezida obligatia instantei de a-i prezenta reclamantului posibilitatea de a solicita scutirea de la plata taxelor de timbru, potrivit legii, obligatie ce nu a fost indeplinit.
Avand in vedere argumentele prezentate mai sus, Curtea considera ca a avut loc incalcarea art 6.1 din Conventie.
Alta sesizare a reclamantului adresata Curtii s-a referit la incalcarea art. 8 si 13 din Conventie (art. 8 referindu-se la respectarae vietii private iar art. 13 referindu-se la accesul efectiv la o instanta).
Reclamantul sustine ca retragerea autoritatii parintesti, ca pedeapsa accesorie condamnarii sale penale, i-a incalcat dreptul la respectarea vietii sale de familie si ca nu a dispus de o cale de atac efectiva in fata unei instante nationale pentru a remedia aceasta situatie.
Curtea reaminteste ca a statuat deja ca aplicarea interdictiei totale si absolute a exercitarii drepturilor parintesti, prin efectul legii, fara ca instantele sa verifice tipul de infractiune comisa si interesul minorilor, nu poate raspunde unei cerinte primordiale referitoare la interesele copiilor si, prin urmare, nu poate urmari un scop legitim, cum este protectia sanatatii, a moralei sau a educatiei minorilor.
Curtea considera ca, din dovezile aflate la dosar, instantele nu au apreciat nici interesul copilului, nici presupusa nedemnitate a reclamantului pentru a-i interzice acestuia sa isi exercite drepturile parintesti.
De asemenea, Curtea constata ca dupa adoptarea Deciziei din 1999, reclamantul nu a avut nicio posibilitate efectiva de a-si exercita drepturile parintesti.
Avand in vedere argumentele prezentate mai sus, Curtea constata pe fond incalcarea art. 8 si 13 din Conventie.
Ca urmare a admiterii cererilor de mai sus, statul roman a fost obligat sa plateasca reclamantului daune morale in valoare de 9000 de euro si cheltuieli de judecata in valoare de 4650 de euro.
In anul 2000, reclamantul a intentat o actiune impotriva fostei sale sotii in fata Judecatoriei Giurgiu pentru a obtine dreptul de a-si vizita fiul, pe care nu il mai vazuse de la incarcerarea sa din data de 9 septembrie 1998. In prima instanta a fost respinsa cererea, iar in apel i s-a invederat sa depuna taxa judiciara de timbru pentru prima instanta si apel. Reclamantul a solicitat mai multe termene in vederea obtinerii banilor, avand in vedere ca se afla in detentie si procurarea resurselor financiare era foarte dificila.
Intr-un final actiunea i-a fost anulata ca netimbrata. Reclamantul a intentat recurs care a fost si aceasta respins ca netimbrat prin decizia definitiva din 24 septembrie 2001 a Curtii de Apel Bucuresti.
Una din sesizarile reclamantului adresate Curtii s-a referit la incalcarea art. 6.1 ["Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) a cauzei sale, de catre o instanta (...), care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)."] din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia), statuand ca i-a fost incalcat acest drept, avand in vedere refuzul de a-i fi judecata cauza, actiunea fiind anulata ca netimbrata. Reclamantul invedereaza ca ar fi trebuit luata in considerare importanta cauzei (interesul suprem al copilului) si imposibilitatea sa de a procura bani, avand in vedere starea de detentie si lipsa oricaror resurse financiare. Acesta a afirmat ca instanta nici nu si-a respectat rolul activ, neprezentandu-i posibilitatea de a adresa o cerere pentru a fi scutit de plata taxei.
Curtea observa ca reclamantul nu avea nicio posibilitate de a-si procura aceasta suma prin mijloace proprii si ca se afla la mila familiei sale, care nu avea nicio obligatie legala de a-i oferi bani.
Curtea observa miza foarte importanta a actiunii introduse de reclamant, ce avea ca obiect dreptul de a-si vizita fiul, si reaminteste ca judecatorul sesizat cu o astfel de cerere are obligatia, conform jurisprudentei constante a Curtii, de a apara intotdeauna interesul superior al copilului.
Curtea considera ca, potrivit rolului activ al judecatorului, in cauza de fata, rezida obligatia instantei de a-i prezenta reclamantului posibilitatea de a solicita scutirea de la plata taxelor de timbru, potrivit legii, obligatie ce nu a fost indeplinit.
Avand in vedere argumentele prezentate mai sus, Curtea considera ca a avut loc incalcarea art 6.1 din Conventie.
Alta sesizare a reclamantului adresata Curtii s-a referit la incalcarea art. 8 si 13 din Conventie (art. 8 referindu-se la respectarae vietii private iar art. 13 referindu-se la accesul efectiv la o instanta).
Reclamantul sustine ca retragerea autoritatii parintesti, ca pedeapsa accesorie condamnarii sale penale, i-a incalcat dreptul la respectarea vietii sale de familie si ca nu a dispus de o cale de atac efectiva in fata unei instante nationale pentru a remedia aceasta situatie.
Curtea reaminteste ca a statuat deja ca aplicarea interdictiei totale si absolute a exercitarii drepturilor parintesti, prin efectul legii, fara ca instantele sa verifice tipul de infractiune comisa si interesul minorilor, nu poate raspunde unei cerinte primordiale referitoare la interesele copiilor si, prin urmare, nu poate urmari un scop legitim, cum este protectia sanatatii, a moralei sau a educatiei minorilor.
Curtea considera ca, din dovezile aflate la dosar, instantele nu au apreciat nici interesul copilului, nici presupusa nedemnitate a reclamantului pentru a-i interzice acestuia sa isi exercite drepturile parintesti.
De asemenea, Curtea constata ca dupa adoptarea Deciziei din 1999, reclamantul nu a avut nicio posibilitate efectiva de a-si exercita drepturile parintesti.
Avand in vedere argumentele prezentate mai sus, Curtea constata pe fond incalcarea art. 8 si 13 din Conventie.
Ca urmare a admiterii cererilor de mai sus, statul roman a fost obligat sa plateasca reclamantului daune morale in valoare de 9000 de euro si cheltuieli de judecata in valoare de 4650 de euro.